Gianluigi Buffon, ales cel mai bun portar din istoria Champions League

 
Răzvan
12 septembrie 2016

Chiar dacă nu a câștigat niciodată trofeul, Gianluigi Buffon a fost ales recent cel mai bun portar din istoria UEFA Champions League.



Gianluigi Buffon
Gianluigi Buffon

A ajuns de două ori în finala UEFA Champions League (în stagiunile 2002–03, respectiv 2014–15), fără a reuşi să îşi treacă în palmares cel mai important trofeu la nivel de cluburi, însă Gianluigi Buffon a fost ales recent cel mai bun portar din istoria UEFA Champions League. Un premiu meritat care încununează cariera legendarului portar al lui Juventus şi al echipei naţionale a Italiei, conform milioanelor de utilizatori care au participat la sondajul propus de profilul oficial de Twitter al UEFA.

Portarul în vârstă de 38 de ani al lui Juventus, campion mondial cu echipa naţională a Italiei la turneul final din 2006, l-a învins în finală pe germanul Oliver Kahn, jucătorul italian fiind preferat cu 59% din totalul voturilor. Anterior, Gianluigi Buffon a fost preferat unor portari precum Manuel Neuer, Iker Casillas, Jens Lehmann sau Jerzy Dudek. Utilizatorii care şi-au exprimat votul prin intermediul contului de Twitter l-au preferat pe Buffon fiecăruia dintre marii portari din listă, inclusiv unui jucător precum Iker Casillas, câştigător al trofeului Champions League de trei ori.

Gianluigi Buffon se pregăteşte de debutul în actuala ediţie de Champions League alături de Juventus, în tentativa de a-şi trece în palmares singurul trofeu major care îi lipseşte în acest moment. Campioana Italiei va evolua în grupa H şi va înfrunta pe Dinamo Zagreb, Lyon şi FC Sevilla pentru un loc în rundele eliminatorii ale competiţiei. Primul meci al lui Juventus este programat a se disputa miercuri, 14 septembrie, pe teren propriu împotriva deţinătoarei trofeului UEFA Europa League, Sevilla.