Juventus – Tottenham, statistici şi curiozităţi înaintea primului duel direct în Champions League

 
Răzvan
20 februarie 2018

Cele mai interesante date, statistici şi observaţii înainte de manşa tur dintre Juventus şi Tottenham, contând pentru optimile Champions League



Massimiliano Allegri (Juventus), Mauricio Pochettino (Tottenham)
Massimiliano Allegri (Juventus), Mauricio Pochettino (Tottenham)

Una dintre cele mai interesante confruntări din faza optimilor de finală UEFA Champions League va fi cea dintre Juventus şi Tottenham, două echipe aflate într-o formă excelentă, care foarte probabil vor fi protagonistele unei duble manşe echilibrate şi extrem de intense. La nivel intern, campioana Italiei se află în luptă pentru câştigarea unui nou titlu, însă momentan ocupă doar poziţia a doua în clasamentul Serie A, fiind devansată de Napoli. De partea cealaltă, Tottenham se va deplasa la Torino după un succes de prestigiu obţinut în derby-ul cu marea rivală locală, Arsenal, trei puncte importante graţie cărora oamenii lui Mauricio Pochettino au urcat pe poziţia a patra în clasamentul Premier League, la doar patru puncte distanţă de Manchester United, aflată pe locul al doilea.

În aşteptarea partidei de marţi seara, programată a se disputa pe Allianz Stadium din Torino, iată câteva dintre cele mai interesante date, statistici şi observaţii generale referitoare la parcursul celor două echipe în UEFA Champions League:

  • meciul dintre Juventus şi Tottenham Hotspur va reprezenta prima confruntare oficială între cele două echipe.
  • Juventus este neînvinsă în ultimele 22 de meciuri disputate pe propria arenă în UEFA Champions League, cu un bilanţ general format din 14 victorii şi opt rezultate de egalitate, iar în nouă din cele mai recente 13 partide nu a primit gol. Bayern Munchen rămâne ultima echipă care a învins pe Juventus la Torino, într-un duel disputat în aprilie 2013 (2-0).
  • gruparea torineză a reuşit să ajungă în două dintre ultimele trei finale, însă a fost învinsă în fiecare dintre ultimele cinci finale de Champions League disputate. Campioana Italiei a câştigat 12 şi a pierdut doar două dintre cele mai recente 19 confruntări de Champions League (cu Real Madrid în finala din sezonul anterior şi contra celor de la FC Barcelona în meciul tur din faza grupelor actualei stagiuni). De partea cealaltă, Tottenham a ajuns în faza eliminatorie pentru a doua oară în trei apariţii din sezonul 2010/2011 şi până în prezent, însă nu a reuşut să treacă de faza sferturilor de finală.
  • echipa bianconero a marcat doar şapte goluri în cele şase meciuri din faza grupelor, cel mai slab randament din punct de vedere ofensiv dintre toate cele 16 formaţii calificate în fazele eliminatorii. Totuşi, Juventus a înregistrat cel mai mic număr de şuturi pe poartă din partea adversarului, cu o medie de doar 2.3 pe meci.
  • Tottenham a încheiat faza grupelor pe prima poziţie a clasamentului, în faţa celor de la Real Madrid, şi este una dintre cele doar patru echipe neînvinse în actuala stagiune de Champions League, alături de Barcelona, Besiktas şi Liverpool.
  • dintre cele 16 echipe aflate încă în competiţie, Tottenham este, alături de Şahtior Doneţk, singura formaţie care nu a marcat din fază fixă, toate cele 15 goluri de până acum fiind înscrise din acţiune.
  • atacantul aregntinian Gonzalo Higuain a marcat patru goluri în 27 de meciuri disputate în fazele eliminatorii din UEFA Champions League, cu o medie de 0.15, mult sub media sa în ceea ce priveşte randamentul din faza grupelor: 15 goluri în 44 de partide (0.34).
  • vârful englez Harry Kane a participat activ la 53% dintre golurile marcate de Tottenham în actuala ediţie de Champions League, prin şase reuşite şi două pase de gol, dintr-un total de 15 goluri înscrise de Spurs.
  • în caz că va fi trimis pe teren, pentru Mario Mandzukic va fi partida cu numărul 50 în Champions League, ceea ce ar face ca atacantul lui Juve să devină al patrulea jucător croat care atinge această bornă, după Luka Modric, Darijo Srna şi Robert Kovac.
  • tehnicianul italian Massimiliano Allegri a ajuns în fazele eliminatorii din UEFA Champions League în fiecare dintre ultimii opt ani în care a participat ca antrenor. Alături de Juventus, Massimiliano Allegri a ajuns în finală de două ori în ultimele trei stagiuni.