PSG – Real Madrid: Angel Di Maria, pregătit de duelul cu fosta sa echipă

 
Răzvan
6 martie 2018

În absenţa lui Neymar, Angel Di Maria va avea şansa de a evolua ca titular în manşa retur dintre Paris Saint-Germain şi Real Madrid, contând pentru optimile UEFA Champions League



Angel Di Maria, Paris Saint-Germain
Angel Di Maria, Paris Saint-Germain

A fost un meci uitat de multă lume ca urmare a evenimentelor istorice şi extrem de dificil de anticipat la retur, când Barcelona s-a impus cu scorul de 6-1 contra celor de la Paris Saint-Germain, însă cu puţin mai mult de un an în urmă, gruparea din capitala Franţei reuşea un succes impresionant pe Parc des Princes, 4-0 cu Barcelona în manşa tur a optimilor de finală UEFA Champions League din stagiunea anterioară.

Deşi căderea generală şi eşecul suferit la returul din Spania au eclipsat victoria din tur, rezultatul din primul meci cu Barcelona ar putea reprezenta inspiraţia de care oamenii lui Unai Emery vor avea nevoie în tentativa de a pune în scenă propria recuperare. Liderul din clasamentul Ligue 1 va primi vizita celor de la Real Madrid în această seară, iar PSG va avea dificila sarcină de a încerca să întoarcă soarta calificării după ce a pierdut cu scorul de 3-1 pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid. Gruparea pariziană va fi nevoită să facă acest lucru fără unul dintre cei mai importanţi jucători ai săi, atacantul brazilian Neymar.

Accidentarea la picior suferită de Neymar în meciul contra celor de la Olympique Marseille, disputat pe 25 februarie, are mari şanse să îl ţină departe de gazon până la finalul stagiunii, dar, deloc surprinzător, principala preocupare pentru moment, având în vedere indisponibilitatea sa, este manşa retur cu Real Madrid. „Au revoir Paris” a titrat prima pagină a cotidianului francez L’Equipe de vineri, chiar şi mass media din Franţa exprimând astfel o atitudine de resemnare în ceea ce priveşte şansele lui PSG de a mai obţine calificarea odată ce vestea absenţei lui Neymar a fost confirmată oficial.

Însă venind din spate şi pregătit să demonstreze că rămâne încă un jucător decisiv la cel mai înalt nivel este Angel Di Maria, argentinianul care a stat la baza succesului categoric cu scorul de 4-0 consemnat împotriva Barcelonei în urmă cu 13 luni. După dificultăţile întâmpinate la Manchester United, Angel Di Maria, considerat anterior un jucător de top, a fost probabil privit cu scepticism la venirea lui pe Parc des Princes. Însă în acea zi de 14 februarie a anului trecut, talentatul mijlocaş ofensiv argentinian a arătat încă o dată de ce este capabil, asumându-şi rolul de protagonist absolut al meciului ca urmare a două goluri marcate şi a unei evoluţii generale impresionante. Di Maria era „vedeta” din respectiva echipă a lui PSG, înainte ca transferurile efectuate la începutul actualului sezon (Neymar şi Kylian Mbappe) să ducă la trecerea lui pe banca de rezerve şi la un statut pe planul secund în jocul lui Paris Saint-Germain. Însă dacă există o ocazie ideală pentru a transmite un mesaj categoric antrenorului Unai Emery, conducerii lui PSG, fanilor şi criticilor săi,  manşa retur cu Real Madrid reprezintă cu siguranţă această oportunitate pentru mijlocaşul ofensiv aregntinian. Iar Angel Di Maria va avea în acelaşi timp şansa de a-şi lua revanşa în faţa fostei sale echipe, pentru care a evoluat timp de patru ani, înainte de a fi cedat la Manchester United într-un moment în care dorinţa sa era cea de a rămâne pe Santiago Bernabeu.