Tragerea la sorţi pentru sferturile Ligii Campionilor: reeditare a finalei de anul trecut şi un duel 100% englez

 
Răzvan
16 martie 2018

Barcelona - AS Roma, Sevilla - Bayern Munchen, Juventus - Real Madrid şi Liverpool - Manchester City sunt meciurile din sferturile de finală UEFA Champions League



Finala UEFA Champions League va avea loc pe stadionul din Kiev
Finala UEFA Champions League va avea loc pe stadionul din Kiev

Tragerea la sorţi care a avut loc în această după amiază la sediul UEFA de la Nyon a stabilit configuraţia sferturilor de finală din Champions League. Ambasadorul finalei, Andriy Shevchenko, fostul mare atacant al celor de la AC Milan şi Chelsea, a extras din urne cele opt echipe care se vor înfrunta în tentativa de a obţine un loc în semifinalele competiţiei.

Misiune aparent facilă pentru Bayern Munchen, după ce campioana Germaniei a avut şansă şi la tragerea la sorţi anterioară: FC Sevilla va fi adversarul bavarezilor, care în optimi au eliminat pe Beşiktas fără emoţii. Barcelona porneste cu statutul de favorită certă în dubla manşă cu AS Roma, în timp ce Real Madrid şi Juventus se vor întâlni într-o reeditare a finalei din sezonul precedent. Confruntarea dintre cele două formaţii din Premier League rămase în competiţie, Liverpool şi Manchester City, completează tabloul unor sferturi de finală extrem de interesante, care se anunţă a fi intense şi spectaculoase.

Meciurile din sferturile de finală UEFA Champions League:

Barcelona (ESP) v AS Roma (ITA)
Sevilla (ESP) v Bayern Munchen (GER)
Juventus (ITA) v Real Madrid (ESP)
Liverpool (ENG) v Manchester City (ENG)